În perioada 14 octombrie – 2 noiembrie 2017, turneul național „Imago Mundi” a fost susținut, la fel ca precedentul turneu („Isvor. George Enescu” 2016), atât în săli de concerte ale unor instituții consacrate (filarmonici, centre culturale) cât și în spații ale unor instituții educaționale de profil (colegii sau universități de muzică și arte). Traseul turneului a inclus orașele București, Săcele, Brașov, Cluj-Napoca, Timișoara, Sfântu Gheorghe, Câmpina, Deva, Sibiu, Alba Iulia.

Cele zece performance-uri Imago Mundi au fost completate de conferința cu tema „Brâncuși și Satie. În atelierul creației de avangardă”, moderată de Virginia Barbu (cercetător ştiinţific în cadrul Sectorului „Arte vizuale şi arhitectură – perioada modernă” al Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu”), avându-l invitat pe Cătălin Ștefănescu-Pătrașcu (compozitor, lector univ. dr. la catedra de Chitară a Universității Naționale de Muzică din București).

Programul itinerat, „Isvor. Constantin Brâncuși” (cel mai nou proiect artistic al ansamblului Imago Mundi) are durata de aproximativ o oră și este încadrabil în curentul „crossover” – muzică originală de factură cult-contemporană, ecouri tradiționale și minimalism american, un performance susținut vizual de proiecții foto/video mixate în timp real.

„Isvor. Constantin Brâncuși” este dedicat marelui sculptor român, din a cărui viață și operă este inspirat; este o reconstituire – vizuală și sonoră – a lumii lui Brâncuși: de la cea gorjeană, unde s-a născut și format spiritual, la cea pariziană care l-a desăvârșit artistic și cultural. Astfel, lucrările ce alcătuiesc programul muzical sunt inspirate de muzica tradițională oltenească; muzica Mariei Tănase (poate cea mai importantă voce pentru muzica tradițională românească, dar și una dintre marile iubiri ale lui Brâncuși); muzica lui Erik Satie (compozitor francez, precursor al minimalismului, suprarealismului, muzicii repetitive sau al „théâtre de l’absurde”, interesat de muzica lăutarilor români și bun prieten cu sculptorul român); sau, pur și simplu, lucrări inspirate de opera lui Constantin Brâncuși: Muza adormită, Pasărea în văzduh, Cumințenia pământului, Masa tăcerii, Coloana infinită.

Compozițiile muzicale îi aparțin lui Cătălin Ștefănescu-Pătrașcu și sunt susținute vizual de lucrări foto-video semnate de Florin Ghenade, respectiv de proiecții video mixate în timp real de Cristian Stănoiu.

Proiectul a fost co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național în cadrul sesiunii de finanțare II/2017.

Aflați mai multe pe site-ul proiectului: ontour.imagomundi.ro